Și Tudor Chirilă a picat două poziții în topul din acest an, dar rămâne artistul cu un număr surprinzător de mare de fani și cu o priză la un public foarte divers, atât ca vârstă, dar și ca preferințe muzicale.
Chirilă s-a născut în București, pe 28 mai 1974, și este fiul actriței și regizoarei Iarina Demian și al regretatului gazetar sportiv Ioan Chirilă. Cariera artistică și-a început-o după ce a absolvit UNATC-ul, secția Actorie, în anul 1996. În aceeași perioadă ajunge și solistul formației Vama Veche, devenită un adevărat fenomen. Zece ani mai târziu, trupa se destramă, iar Tudor Chirilă, împreună cu Eugen Caminschi (chitară) pun bazele unui nou proiect muzical: VAMA. Alături de acesta cântă și în prezent, iar în anii de activitate a susținut de fiecare dată concerte în fața a mii de spectatori, pe scenele multor festivaluri importante, precum: Peninsula, BestFest, Cerbul de Aur, Folk You, Coke Live Festival, UNTOLD etc. Ca actor, a jucat în numeroase filme de scurt și lungmetraj și a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unora dintre cei mai importanți regizori români.
Un episod important din cariera lui Chirilă îl reprezintă anul 2014, când devine al patrulea jurat la „Vocea României”, în cel de-al patrulea sezon. În primul lui sezon, Tudor Chirilă a câștigat concursul cu Tiberiu Albu, în al doilea sezon cu Cristina Bălan, iar în al treilea sezon cu Teodora Buciu, având astfel trei victorii consecutive ca antrenor, o premieră la Vocea României.