Sebastian STAN
locul 10 / 7.645 puncte

Sebastian STAN

sebastian-stan-barbatidescucces-ro-01

7.645 puncte

Sebastian STAN

Românii se pot mândri cu faptul că avem și noi un super erou Marvel, prin super actorul Sebastian Stan, care-l interpretează pe Bucky Barnes / Winter Soldier în Avengers și în toate celelalte producții din Universul Cinematic Marvel.

Stan s-a născut în Constanța în 1982, dar părinții lui au divorțat când el avea doar 2 ani, iar la 8 ani a părăsit România împreună cu mama sa, Georgeta Orlovschi, și s-au mutat pentru o perioadă în Viena, unde mama lui s-a angajat ca pianistă. Patru ani mai târziu s-au mutat în Statele Unite și încă din școala generală Sebastian Stan a început să joace în piese de teatru, iar educația sa din acest punct s-a axat în mod special pe actorie. În 2002, Stan a devenit cetățean american.

Primul rol din cariera sa a fost în 2003, într-un episod din celebrul serial „Law & Order”. De aici au urmat numeroase alte roluri, atât în seriale, cât și în filme independente sau blockbustere – amintim aici rolurile din „Black Swan”, „Captain America: The First Avenger”, „The Apparition”, „Gone” sau din serialele „Gossip Girl”, „Kings”, „Once upon a time”, „The Falcon and the Winter Soldier”. A mai avut roluri deosebite și alături de nume mari de la Hollywood în filmele „The Devil All the Time”, „I, Tonya” și „Destroyer”.

Cariera lui Stan este una construită prin multă muncă, iar rolul din primul film Marvel nu l-a făcut deloc bogat peste noapte. La acel moment nu semnase contractul pentru apariția în alte 9 producții Marvel, iar după lansarea filmului „Captain America: The First Avenger”, în 2011, Stan a declarat că abia dacă mai avea bani să-și plătească chiria.

Acum, după ce a apărut deja în 37 de filme, Sebastian Stan este unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood, iar averea sa este estimată la 8 milioane de dolari.

un proiect

susținut de

powered by

logo-nivea-barbatidesucces-ro-01

powered by

logo-nivea-barbatidesucces-ro-01

un proiect

susținut de