Daniel DINES
locul 1 / 36.870 puncte

Daniel DINES

uipath-ceo-daniel-dines-uipath-facebook-barbatidescucces-ro-01

36.870 puncte

Daniel DINES

Daniel Dines a devenit într-un interval relativ scurt, de 16 ani, cel mai bogat român. În momentul de față Dineș are 49 de ani și o avere estimată la 8,3 miliarde de dolari. A reușit acest lucru prin muncă multă și dedicare, dar mai ales datorită viziunii pe care a avut-o. Dines mai este numit și „Șeful Boților”, iar acest lucru i se trage de la compania pe care a fondat-o și pe care o conduce: „unicornul românesc” UiPath, care se ocupă cu dezvoltarea de roboți software și este liderul mondial în tehnologie RPA – robotic process automation.

S-a născut în Oneşti într-o familie de intelectuali, cu mama profesoară și tatăl inginer. După Revoluție s-a mutat în București. Și-a îndreptat atenția spre limbajul de programare atunci când a descoperit că e bun la „cifre și calcule”, dar și când a aflat că un programator câștiga până la 300 de dolari pe lună, un salariu mare pentru România anilor ‘90. A terminat Facultatea de Matematică-Informatică în 1997, iar în intervalul 2000-2005 a lucrat pentru Microsoft în Seattle. Într-un articol din Forbes, Dines mărturisește că primii ani la Microsoft au fost teribili, pentru că înțelegea doar 50-60% din ce se discuta și recunoaște că a durat ceva vreme până să priceapă că „folder” însemna mult mai mult decât o pictogramă Windows de pe ecran.

De asemenea, el s-a caracterizat ca un programator ok, nu strălucit. Însă, spune despre el că este un om care ia decizii cu informaţii puţine, o calitate foarte utilă pentru un CEO.

Întors în România, Dines a fondat compania DeskOver, cu sediul într-un apartament din București. Aceasta avea să devină mai târziu UiPath, care a crescut treptat și a ajuns în prezent să valoreze peste 35 de miliarde de dolari, după listarea la bursa din State, la începutul lui 2021. Dacă în viitor roboții vor ajunge să ne ajute în viața de zi cu zi, atunci sigur va fi și datorită companiei UiPath și lui Daniel Dines.

Dineș a vorbit în trecut și de faptul că dorește să doneze cea mai mare parte a averii sale. Un pas în această direcție a fost făcut prin înființarea unei fundații pentru a ajuta copiii săraci din România. De asemenea, el a donat în 2019 un milion de dolari pentru refacerea Catedralei Notre-Dame din Paris. El a fost și un „eroul” ne(re)cunoscut al pandemiei de Covid-19, deoarece prin tehnologia RPA dezvoltată la UiPath, „roboții” îi ajutau pe bancheri să proceseze împrumuturile, iar în spitale ajutau la procesarea mai rapidă a testelor pentru detectare a noului coronavirus, câștigând timp prețios pe care personalul medical să-l petreacă cu pacienții. „Am putut economisi două ore pe zi pentru fiecare asistență”, spunea Dines într-un interviu pe această temă.

Astăzi UiPath a ajuns la peste 3.200 de angajați, are peste 40 de birouri în întreaga lume și a generat venituri de peste 600 de milioane de dolari în ultimul an.

un proiect

susținut de

powered by

logo-nivea-barbatidesucces-ro-01

powered by

logo-nivea-barbatidesucces-ro-01

un proiect

susținut de